>

Jantea & Asociaţii este o societate civilă de avocatură înregistrată conform legilor române şi autorizată legal de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti.

Constituindu-şi nucleul în anul 2000, la această dată Jantea & Asociaţii beneficiază de o echipă de avocaţi bine pregătiţi.

Pentru ca serviciile de asistenţă juridică prestate să atingă un înalt nivel de eficienţă, clienţii constanţi beneficiază de o colaborare continuă, asigurată prin întâlniri periodice, care au ca finalitate determinarea şi soluţionarea problemelor juridice curente.

Credem în menţinerea unei legături strânse cu clienţii noştri, nu numai pentru a le înţelege cerinţele, dar, de asemenea, pentru a le oferi soluţii practice şi utile cu privire la toate problemele juridice cu care se confruntă. Credem, de asemenea, în importanţa personalizării serviciilor şi a relaţiei avocat-client.

În principal, practica noastră se extinde în toate domeniile dreptului civil, oferind consultanţă din punct de vedere legal companiilor naţionale, străine sau multinaţionale care operează în România. Societatea noastră a fost implicată, într-un număr mare de proiecte, de la întreaga gamă de servicii legale pentru societăţi, până la investiţii noi sau directe, achiziţii/privatizări, finanţări şi garanţii, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale, negocieri şi litigii.

Ne desfăşurăm activitatea ca o echipă integrată de specialişti alcătuită din avocaţi şi o infrastructură de susţinere adecvată (personal administrativ/secretarial, colaboratori). Menţinem, de asemenea, contacte apropiate cu profesionişti care oferă ajutor calificat: notari, experţi tehnici, contabili sau consultanţi financiari. Asistenţa juridică şi consultanţa sunt acordate inclusiv în limba engleză.

Serviciile profesionale sunt asigurate prin avizarea şi supravegherea tuturor cazurilor şi proiectelor de către avocat Monica Carmen Jantea, coordonatoarea societăţii.

Parteneri

Monica Jantea

Monica Jantea

Membru în Baroul Bucureşti din anul 2000;

Master în Comunicare şi Relaţii Publice;

Aria de expertiză: Corporate, Imobiliare, Protecția datelor cu caracter personal, Insolvenţă, Fuziuni şi Achiziţii, Dreptul Muncii, Litigii;

Email: monica.jantea@jantea-law.ro

Adela Nuţă

Adela Nuta

Membru în Baroul Bucureşti din anul 2012;

Master în Dreptul Afacerilor;

Aria de expertiză: Corporate, Media şi Comunicare, Proprietate intelectuală, Imobiliare, Protecția datelor cu caracter personal, Insolvenţă, Fuziuni şi Achiziţii, Litigii, Drept Penal;

E-mail: adela.nuta@jantea-law.ro